Festivalul Luminii, Cluj-Napoca (2013)

După cum v-am obişnuit în fiecare an, jonglerii noştri au venit din nou în ajutorul cercetaşilor clujeni cu un show nou şi original marca Juggling Cluj. De această dată, însă, nu au fost singuri, căci, spre deosebire de alte spectacole, în acesta au fost implicaţi şi o mică parte din voluntarii Festivalului Luminii, care s-au devotat trup şi suflet coregrafiei puse la cale de clujenii nostri înflăcăraţi. Spectacolul "In my dreams I drown" a ţinut cu sufletul la gură pe cei peste 5000 de spectatori de pe marginile ringului de foc, ce priveau încântaţi frumoasele noastre voluntare şi, bineînţeles pe artiştii nostri ce şi-au dat şi ultima suflare pentru acest show.

Cu această ocazie Juggling Cluj doreşte să îi mulţumească fiecărei fete ce ne-a ajutat în realizarea acestui spectacol, dar în special zânei noastre în alb, curajoasa care a acceptat să fie în rolul principal şi să ne suporte toanele şi schimbările de scenariu de ultim moment.

Mulţumim, de asemenea, încă o dată Cercetaşilor clujeni şi vă spunem doar atât "No bine, Cluj!!!"

Festivalul Luminii, Cluj-Napoca (2013)
Festivalul Luminii, Cluj-Napoca (2013)
Festivalul Luminii, Cluj-Napoca (2013)
Festivalul Luminii, Cluj-Napoca (2013)
Festivalul Luminii, Cluj-Napoca (2013)
Copyright © Juggling Cluj 2012
designed and developed by riluri